George Balint: “Sorin Lerescu 100-40”, articol în Actualitatea Muzicală nr. 11, noiembrie 2013

Image

Aniversări

Sorin Lerescu 100-40

În devenirea sa spirituală, omul, ca animal-cultural, caută prin orice mijloace să-şi marcheze trecerea, ca probă şi probabilitate a desprinderii de precaritatea muririi. Poate că cea mai răspândită formă referită unei atare practici este celebrarea vârstei. Inevitabil crescător, când numărul anilor încă măsoară copilăria şi tinereţea, ocazia aniversării este încărcată augural cu speranţa continuităţii în mai binele vieţii. Apoi, dincolo de 40 de ani, accentul acestui eveniment capătă o altă anvergură, după importanţa faptelor sărbătoritului, comensurate în spaţiul public. Omul se opreşte atunci din goana pentru cele ale traiului, din mersul „tot înainte”, spre a privi puţin în urmă, de fapt asupra urmelor sale în contextul urmelor celorlalţi. Reflectând astfel, poate să-şi contemple parcursul, fie ca devenire, fie ca abatere, fie cu nostalgia irecuperabilităţii, fie cu încrederea în durabilitatea a ceea ce tocmai întreprinde. Nu toate urmele sunt demne de laudă, şi chiar onorabile fiind, nu toate urmele se cuvine a fi privite din perspectivă publică. Poate că între acestea din urmă, faptele cele mai sensibil potrivite reflecţiei sunt cele culturale, iar dintre ele, merită cu prisosinţă să le contemplăm pe cele ale artiştilor. În fine, ca să ajungem la subiect, faptele de compoziţie muzicală, ca urme ale gândirii omului misterios-cultural, sunt cu certitudine cele mai inefabile. Căci ce poate fi mai tainic şi totodată real-mişcător sufleteşte decât vibraţia sunetului, a cărui configuraţie este rodul gândirii unui om, şi căreia îi spunem îndeobşte muzică?

Omul a cărui vârstă întru personalitate o omagiem prin adresarea textului de faţă este compozitorul Sorin Lerescu, ajuns în 14 noiembrie 2013 la fix patru decenii înainte de propriul centenar. Deja a lăsat o mulţime de urme asupra cărora se cuvine măcar răgazul unei minime enumerări, cum, bunăoară, compoziţiile simfonice, concertante şi vocal-simfonice, zecile de lucrări camerale, dar şi faptele de cetăţean al breslei, amintind aici iniţierea şi organizarea mai multor ani la rând a unui festival de muzică contemporană la Brăila (1997-2003), apoi la Bucureşti, unde, ca preşedinte al Secţiunii române (2003-2013) din cadrul Societăţii Internaţionale de Muzică Contemporană (SNR-SIMC), şi cu sprijinul substanţial al UCMR (preşedintelui Adrian Iorgulescu), a reuşit, prin realizarea şi coordonarea anuală a opt ediţii consecutive ale Festivalului „Meridian”, o replică-versiune de iarnă a festivalului Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi (organizat de UCMR şi derulat cu consecvenţă la sfârşitul lui mai, încă din 1991, S. Lerescu fiind directorul artistic al ediţiei a 14-a, din 2004).

În acelaşi condens enumerativ amintim de borna fixată de Sorin Lerescu prin fondarea în 1982 a primului ansamblu instrumental bucureştean dedicat exclusiv muzicii contemporane, septetul „Traiect”, prin a cărui neîntreruptă până azi activitate concertistică au fost lansate zeci de prime audiţii, cu precădere ale unor partituri semnate de compozitori români.

De mai mulţi ani, S. Lerescu este membru în Consiliul Director al UCMR, şi încă de şi mai mulţi, profesor de contrapunct şi compoziţie la Universitatea „Spiru Haret” din capitală. Cei care-l cunoaştem pe Sorin în persoană, i-am remarcat şi-i preţuim sensibilitatea, altruismul, dragostea pentru muzică, colegialitatea şi spiritul de echipă.

Referindu-ne la opera gândirii sale prin compoziţia muzicală – unde i-a avut ca principali maeştri pe Tiberiu Olah şi Anatol Vieru – aceasta poartă în primul rând amprenta unei naturi lirice, pentru care sunetul este o formă de atingere mângâietoare. Conceptual, S. Lerescu ia în vizor complementarele contrarii, de tip consonant-disonant, solo-multiplu, continuu-discontinuu, pe care le experimentează sonor în mai toate opusurile sale, adesea tematizându-şi programul componistic pe coordonatele unor serii deschise, referite unor clase de compoziţie denumite prin termeni proprii – Phonologos I-VI, Suono tempo, Proportions I-II (lucrări camerale în diferite combinaţii instrumentale); Modalis I-III (piese concertante, solist-orchestră) – sau prin genuri consacrate: simfonie I-V; cantată I-II; solo (peste 20 de titluri); muzică electronică (o lucrare); muzică de scenă (opera de cameră „Urmuzica”, op.44, 1998). Toate aceste repere de eşafodaj ideatic, după cum S. Lerescu însuşi declara într-o anchetă a Revistei „Muzica” (2002), „se subsumează ideii de sensibilitate a expresiei şi de meditaţie asupra rosturilor existenţei, într-o lume a diversităţii destructurărilor şi a goanei după derizoriul şi insanitatea unor mituri prefabricate peste noapte în laboratoarele reclamei de tot felul…” De altfel, o bună parte din reflecţiile de muzician ale lui Sorin Lerescu au apărut sub tipar la Editura Muzicală (2011), într-un volum intitulat „În lumea muzicii contemporane”.

Făuritor artistic conştient de istoria şi neamul întru care fiinţează, rostuindu-l după năzuinţă şi, totodată, rostuindu-se pe sine după putinţă, Sorin Lerescu continuă să mediteze compunând muzică, şi să facă muzică cu bucuria lăuntricei nedumeriri a regăsirii de fiecare dată printr-o altă perspectivă în raport cu lumea, aşa cum, la începutul oricărui act componistic se află relaţia dintre mirarea compozitorului şi goliciunea albă a colii cu portative, din a cărei imaculat-odihnitoare aşteptare se pot închipui tăceri sonore nemaiauzite.

George Balint 

Actualitatea Muzicală Nr. 11, Noiembrie 2013, p. 12

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s