Catalogul Societăţii Muzicale – Muzică clasică

Sorin Lerescu

Catalogul Societăţii Muzicale – Muzică clasică
SORIN LERESCU
Compozitor

https://lerescu.wordpress.com/

Născut pe 14 noiembrie 1953 la Craiova, Sorin Lerescu a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti la clasa de compoziţie, avându-i ca profesori pe Tiberiu Olah şi Anatol Vieru. S-a perfecţionat apoi în cadrul studiilor post-universitare efectuate peste hotare, datorită talentului sau obţinând acolo distincţii importante precum Diploma Cursurilor Internaţionale de Vară de la Trondheim, Norvegia.

Creaţia sa, în care se evidenţiază o perspectivă estetică ce porneşte de la ideea de contrast a mai multor elemente de construcţie muzicală şi limbajul sonor impregnat de semnificaţii de sorginte filosofică care face apel la ideea de improvizaţie şi la utilizarea elementelor specifice ethosului modal, cuprinde lucrări simfonice, vocal-simfonice, concertante, camerale, vocale, pentru instrumente solo, o operă dar şi opusuri în genul muzicii electronice.

Participant la mai multe festivaluri importante de muzică contemporană, Sorin Lerescu, deţinător al unor distincţii prestigioase ca Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România sau Premiul Academiei Române, are şi o semnificativă activitate didactică şi interpretativă. În ultima ipostază amintită, Sorin Lerescu s-a remarcat ca fondator şi coordonator al grupului de muzică nouă TRAIECT.

link: http://www.societateamuzicala.ro/sorin-lerescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s